Echipa secunda a clubului catalan a reusit o noua victorie in Liga Adelante si pastreaza momentan o serie de invincibilitate ce confera multa incredere tinerilor canterani.
Azi-noapte victima micutilor s-a dovedit a fi Xerez, o adversara destul de puternica care putea crea destule probleme daca Luis Enrique nu-si avertiza elevii inainte de startul partidei. Meciul de abia incepuse, iar Barça Athletic deschide scorul doar dupa 2 minute, atunci cand Jonathan Soriano profita de incursiunea letala a partenerului sau din avanposturi, Nolito. Acesta din urma a facut prapad in apararea visatoare a oaspetilor si a combinat decisiv cu Soriano, care din cativa metri nu l-a iertat pe portarul advers.
Totul mergea cat se poate de bine pentru tinerii canterani. Jonathan dos Santos a fost liderul de la mijlocul terenului, pasele lui incantand asistenta de pe Mini Estadi. Combinatii letale de pase succesive, devieri magistrale si pozitionarea foarte exacta pe gazon le-a permis elevilor lui Luis Enrique sa primeasca ropote de aplauze din partea celor aproximativ 10.000 de spectatori veniti sa-si incurajeze frenetic favoritii. Spre sfarsitul primei reprize vine insa un moment de neatentie in aparare, profitat imediat de catre Mario Bermejo. Cel care a fost in aceasta vara subiectul unei mutari la Steaua Bucuresti, a pivotat superb cu mingea si a expediat un trasor de care Oier Olazabal nu a mai avut ce face. Se intra la pauza cu o remiza, iar Luis Enrique avea teribila misiune de a-si face jucatorii sa nu intre deloc in panica.
Acest lucru s-a intamplat, deoarece in repriza secunda s-a pastrat aceeasi linie de incredere senzationala, de care mai apoi totul s-a terminat cu bine. Desi au avut destule sanse de a inscrie golul desprinderii pana spre intrarea in ultimele 15 minute ale partidei, Barça Athletic nu a putut inscrie, pentru ca ghinionul a fost teribil in fata portii, portarul Lledo fiind de neclintit. In minutul 67, Luis Enrique face o schimbare buna, introducandu-l in teren pe Saul Berjon in locul lui Oriol Romeu. Varful venit in aceasta vara de la UD Las Palmas i-a dat motive depline de satisfactie fostului idol al tribunelor de pe Camp Nou, cand a inscris la doar opt minute de la intrarea pe gazon. Saul a profitat de o invalmaseala in apararea andaluzilor si a inscris printr-un procedeu tehnic desavarsit: cu spitul. Pana la fluierul final nu s-a mai intamplat mare lucru, iar micii canterani au obtinut a doua victorie posibila din acest inceput de sezon in Liga Adelante, invingand doua candidate serioase la promovarea in Primera Division: Celta Vigo si Xerez CD.
Barça Athletic: Oier Olazabal – Montoya – Fontas – Sergi Gomez – Muniesa – Oriol Romeu ( Saul Berjon, min 68) – Jonathan dos Santos – Sergi Roberto – Carmona – Jonathan Soriano ( Edu Oriol, min 80) – Nolito ( Ruben Rochina, min 89)
Xerez CD: Lledo – Redondo – Lomban – Moreno – Mendoza – Barber – Capi – Oscar Diaz ( Pablo Redondo, min 64) – Capdevila ( Raul Llorente, min 82) – Antonito ( Hector Font, min 46) – Mario Bermejo
Barça Athletic pare de neoprit, reuseste victorii dupa victorii, iar jocul echipei este de inalta calitate. Victoriile echipei nu sunt intamplatoare, se datoreaza devotamentului jucatorilor si al antrenorului Luis Enrique.