Planeta Barça, episodul 29

Planeta Barça ajunge astazi la episodul cu numarul 29. Urmatoarele doua saptamani de dupa preliminariile CE 2012 au fost fantastice pentru cei care au imbracat in trecut tricoul blaugrana. Iata cine sunt protagonistii de astazi.

Inca odata varful camerunez Samuel Eto’o imi demonstreaza potentialul sau imens, chiar daca se apropie de 30 ani in momentul de fata. Posesor al unui travaliu impresionant in avanposturi, Sammy a fost omul decisiv pentru Internazionale Milano in cele doua saptamani de dupa preliminariile CE 2012. Cel mai titrat fotbalist african din istorie a fost fotbalistul de care campioana en-titre a Europei avea mare nevoie. Eto’o a inscris in meciurile cu Cagliari din campionat si cel cu Tottenham Hotspur din Liga Campionilor, acolo unde si-a pus numele pe lista marcatorilor de doua ori in victoria obtinua cu scorul de 4-3. Omul serii pe Giuseppe Meazza a fost insa galezul Gareth Bale, autor al unui hat-trick de senzatie, primul din cariera sa de pana acum.


Merseyside Derby a fost un bun prilej pentru ca Mikel Arteta sa-si arate calitatile in fata unui adversar dezamagitor. FC Liverpool traverseaza cea mai ingrozitoare perioada din istoria clubului, iar acest lucru a fost taxat imediat de catre cealalta mare echipa din orasul celebrilor The Beatles. Everton si-a luat revansa cu varf si indesat fata de ultimele confruntari directe avute cu ”cormoranii”, invingand superb pe Goodison Park, scor final 2-0. Unul dintre marcatori a fost Mikel Arteta, unul dintre cei mai apreciati jucatori ai ”caramelelor” din ultimul deceniu. Datorita acestei victorii impresionate, Everton i-a lasat in zona minata a clasamentului pe Liverpool, elevii lui Roy Hodgson clasandu-se in momentul de fata pe un jenant loc 19. Golul inscris de catre Arteta il puteti vedea aici.

Cesc Fabregas a revenit pe gazon dupa aproximativ 1 luna de asteptare si nu s-a lasat pana cand nu a inscris un nou gol. Victima sa a fost gruparea antrenata de catre Mircea Lucescu, Sahtior Donetsk. ”Tunarii” au prestat pe gazon un adevarat spectacol fotbalistic, starnind admiratie din partea fanilor sai pe impunatorul Emirates Stadium. Ultima data cand Arsenal inscrisese foarte multe goluri a fost doar prin prezenta pe gazon a celui mai valoros fotbalist din componenta echipei antrenate de Arsene Wenger. Se intampla tot in Liga Campionilor, portughezii de la Sporting Braga simtind pe propria lor piele dorinta arzatoare a singurei echipe din Premier League care a castigat campionatul nefiind invinsa. Ucrainienii insa au incasat doar 5 goluri, fata de cele 6 primite de vice-campionii lusitani.


Jose Manuel Rueda a reusit sa inscrie un nou gol pentru Omonia Nicosia de la transferul sau in Cipru. Intrat in ultimele 20 de minute ale intalnirii cu Olympiakos Nicosia, fostul capitan al echipei secunde antrenate de Luis Enrique si-a facut simtita prezenta pe gazon si la doar 5 minute de la aparitia sa a inscris cel de-al treilea sau gol de cand imbraca tricoul celei mai iubite echipe cipriote. Introducerea sa pe teren a fost benefica pentru Omonia, insa neatentia colegilor sai din defensiva i-a costat o victorie impotriva echipei unde apara cosmarul romanilor din preliminarii, albanezul Arjan Beqaj. Scorul final a fost 2-2 si dezamagirea a fost enorma pentru acest tanar fotbalist catalan, pentru ca s-a straduit din rasputeri sa-si conduca coechipierii spre o noua victorie in acest sezon.


Ultimul nostru protagonist din episodul cu numarul 29 al saptamanalului dedicat in exclusivitate fanilor blaugrana este Iago Falque, actualmente component al gruparii Villarreal B, echipa ce evolueaza in Liga Adelante, cea de-a doua divizie fotbalistica ca importanta in Spania. Produs al academiei La Masia, Iago Falque nu a reusit sa-l impresioneze pe Luis Enrique si domnia sa a inteles ca nu are nevoie de serviciile sale, motiv pentru care Juventus Torino l-a achizitionat gratis si dupa multe incercari de a-l face pe acest tanar mijlocas iberic sa-si arate calitatile in prima echipa a ”Batranei Doamne”, conducatorii clubului au inteles ca trebuie imprumutat pentru a deveni cu adevarat un fotbalist bun. In vara acestui an s-au inteles cu echipa secunda a clubului Villarreal si din cate se pare evolutiile sale cresc de asa natura incat decizia de a-l imprumuta a fost benefica pentru ambele parti. In ultimul meci al echipei secunde a gruparii patronate de Fernando Roig, Iago Falque a deschis scorul pentru ”submarinul galben” in disputa cu una dintre candidatele serioase la promovare in acest sezon, Celta Vigo. Din pacate, elevii antrenati de Javi Garcia au scos doar un singur punct din aceasta intalnire, scor final 2-2.

Anunțuri

Un gând despre “Planeta Barça, episodul 29

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s