Barça pierde primul amical din pre-sezon strict din cauza pregatirii fizice

Campioana en-titre din Liga Campionilor a suferit prima infrangere din actualul stagiu de pregatire desfasurat in Statele Unite ale Americii. Manchester United a invins, scor final 2-1, insa altfel stateau lucrurile daca intr-adevar nu lipseau fotbalisti importanti din angrenajul catalanilor.

Favoritii nostri sunt preocupati sa ajunga intr-un stadiu avansat de pregatire fizica, benefica inceputului infernal de sezon competitional 2011-2012. Partida amicala desfasurata pe arena Fedex Field din Washinghton a fost mai degraba o initiativa 100% americana, acestia dorind cu insistenta ca reeditarea finalei Ligii Campionilor sa aibe loc. In astfel de conditii, de obicei echipa invingatoare se decide din cauza pregatirii avansate si din acest punct de vedere, Manchester United avea un plus semnificativ, disputand pana la intalnirea cu catalanii, patru meciuri. Desi formula introdusa pe gazon de Josep Guardiola era menita sa aduca un rezultat pozitiv in fata englezilor, absentele unor fotbalisti importanti precum Xavi Hernandez, Javier Mascherano sau Lionel Messi s-a simtit. Acest mic inconvenient nu trebuie sa ne deranjeze, odata ce aceasta partida a fost amicala. Fiti siguri ca Barça castiga de-o maniera impresionanta un joc oficial,  chiar daca unii nu-s de acord cu afirmatia mea. Achizitiile ”diavolilor rosii”, printre care Ashley Young sau David de Gea, au evoluat inca din primele minute. Meciul a stat sub tatonare reciproca pentru o perioada indelungata, pana cand s-au lasat anumite spatii in defensiva. De aceasta problema au profitat mai intai elevii lui Sir Alex Ferguson. Man UTD deschide scorul contrar cursului jocului. Stilul pragmatic impus de managerul scotian le-a priit britanicilor. Dupa un corner executat in mod eronat de Affelay, mingea este respinsa spre mijlocul terenului, unde este preluata de tanarul Danny Welbeck si pasa in adancime spre portughezul Luis Nani il pune in situatia de a-l invinge pe Victor Valdes. Lusitanul nu rateaza oportunitatea si ii introduce balonul printre picioare triplului castigator al celei mai importante competitii intercluburi.

Prima repriza se incheie in avantajul englezilor, insa batavul Ibrahim Afellay paraseste gazonul din cauza duritatilor de neconceput al adversarilor. In minutul 41 a acuzat dureri in zona bicepsului femural al muschilor piciorului stang. Guardiola a fost nevoit sa-l scoata urgent de pe teren, iar medicii clubului l-au supus sa faca o radiografie pentru a stii cu exactitate eventuala pauza care l-ar determina sa nu mai aibe vreo legatura cu sportul rege, insa in momentul de fata nu exista informatii referitoare la acest eveniment. Cel mai probabil, se va comunica pe site-ul oficial daca intr-adevar fotbalistul venit de la PSV Eindhoven in perioada de transferuri din iarna, va absenta o buna perioada de timp. Isaac Cuenca, cel care l-a schimbat, a evoluat de-a dreptul incantator si doar nesansa a facut ca pustiul sa nu inscrie golul izbavitor. Repriza secunda a fost dominata copios de FC Barcelona, intrucat determinarea favoritilor nostri s-a observat indelung in jocul acestora. Obisnuit joc de pase incantator a predominat atentia pe Fedex Field. Desele modificari survenite pe durata ultimei parti nu i-a deranjat absolut deloc pe catalani si dupa aproximativ 25 minute scurse, restabilesc egalitatea. Cel care a reusit sa-l invinga pe David de Gea a fost Thiago Alcantara, cel mai indreptatit fotbalist sa primeasca aplauze non-stop din partea suporterilor blaugrana. Fiul cel mare al lui Mazinho nu a ezitat sa expedieze un sut de la distanta in momentul cand i s-a ivit ocazia, iar fostul castigator al Supercupei Europei cu Atletico Madrid, s-a vazut invins de ”torpila” fantastica trimisa in apropierea vinclului. Celebrul stil de joc tiki-taka i-a obligat pe ”diavolii rosii” sa urmareasca indeaproape balonul si datorita unei greseli incredibile al lui Sergio Busquets, Rooney ii paseaza decisiv lui Michael Owen, iar fostul copil teribil de pe Anfield il lobeaza superb pe Victor Valdes. Avea sa fie ultima reusita a serii. Cei de la Man UTD au terminat stagiile de pregatire programate si acum asteapta in maxim o saptamana duelul cu rivalii locali, Manchester City pentru adjudecarea Community Shield, competitie rezervata castigatoarei Premier League si F.A. Cup. Barça va continua seria meciurilor amicale din S.U.A. Chivas si CA America vor fi ultimele grupari din care catalanii vor sa scoata maximum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s