Tribut inegalabilului Sir Bobby Robson

Astazi se implinesc 2 ani de cand s-a intamplat o mare tragedie in randul microbistilor. Inegalabilul, carismaticul manager englez Sir Bobby Robson, decedase in lupta de supravietuire impotriva uneia dintre cele mai nemiloase boli, cancerul.

Nu pot sa uit aceasta zi de 31 iulie 2009, una in care m-a marcat definitiv, intrucat unul dintre cei mai apreciati antrenori din lunga mea lista de personalitati care au facut cinste sportului rege, a luat calea ingerilor. Intr-un articol anterior am afirmat clipele groaznice prin care am trecut dupa disparitia domniei sale si am explicat motivele intemeiate pentru care a pierdut batalia cu cancerul. Dupa doi ani, sentimentul pierderii ma apasa in continuare. Nu sunt un individ fals cand scrie aceste randuri de-a dreptul emotionante. Apreciez intotdeauna caracterele puternice. Intr-o proportie covarsitoare ma declar un admirator al carierei fabuloase in fotbal, atat din postura celui implicat direct de pe gazon, cat mai ales din privinta antrenoratului. Sir Bobby Robson a fost si va ramane un om echilibrat, dornic sa instaureze disciplina necesara in cadrul lotului diverselor echipe antrenate o viata intreaga in lupta contra atingerii obiectivelor indraznete.

Nu poti pur si simplu sa neglijezi un individ capabil sa-ti permita pentru cel putin o clipa sa devii personaj ambitios si determinat sa aduci atat de necesarele trofee in vitrina clubului, respectiv medaliile slefuitoare in cazul nationalelor. Ce-i drept, selectionata Albionului s-a lovit de-o conjunctura nefavorabila in 1990, cand a atins pentru ultima data faza semifinalelor intr-un turneu final de Campionat Mondial. A stiut sa gandeasca permanent pozitiv, tipic unui britanic si cand a inteles ca nu mai are absolut nicio sansa de supravietuire s-a confesat tuturor cu un mesaj din care nu putem decat sa regretam. ” Who wants to live forever”? Amazing! Din pacate, cei privilegiati sa-l admire incontinuu, stiu ca astazi apartine Cerului, insa de Acolo ii transmitem sincere multumiri pentru tot ceea ce a realizat in fotbal.

P.S. Niciodata nu vei fi singur, Sir Bobby. Odihneste-te-N Pace, maestre…

Anunțuri

2 gânduri despre “Tribut inegalabilului Sir Bobby Robson

  1. Frumoase randuri ai scris despre Sir Bobby Robson. Un om deosebit, un exemplu de urmat si un mare antrenor, lucru care reiese si din titlul acordat de Regina Marii Britanii. Odihneasca-se in pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s