FC Barcelona vs Betis Sevilla 4-2. Sacrilegiu odios!

Azi-noapte, FC Barcelona s-a impus in dauna gruparii andaluze Betis Sevilla, scor final 4-2, insa impresia generala din cadrul acestei etape cu numarul 18 din La Liga este nedemna pentru rivalii nostri traditionali la castigarea campionatului.

Incep aceasta cronica in stilul meu caracteristic, afirmand metodele care au facut posibila doua victorii ale principalelor candidate la cucerirea laurilor de campioni in La Liga. Real Madrid dovedeste inca odata ca nu este in stare sa castige o partida in mod corect, fara aportul decisiv al ”fluierasilor”, in timp ce Barça demonstreaza intotdeauna contrariul favorabil, jucatorii fiind dispusi in permanenta sa faca dreptate pe gazon si nu in orice conditii dubioase precum rivalii traditionali. ”Albii” n-au fost capabili sa triumfe contra gruparii Real Mallorca decat prin mijloace neortodoxe menite sa provoace dizgratie in randul fanilor blaugrana. M-am saturat sa observ cum acesti ingamfati ce ocupa in momentul de fata primul loc in clasament castiga partide contrar valorii acestora, intrucat ati putut vedea cu totii cum in anumite situatii, Real Madrid a distrus pur si simplu concurenta, devenind ajutata neconditionat de arbitrii. Meciurile cu CF Valencia sau cel din ziua de sambata, 14 ianuarie 2012, stau marturie neputintei madrilenilor, in timp ce favoritii nostri sunt batjocoriti incontinuu. N-am fost niciodata pus in situatia sa contest maniera de arbitraj, dar n-am putut suporta si de aceasta data sa asist din fata micului ecran la un joc stricat 100% de centrali. Emotii au existat, credeti-ma, insa taria de caracter al fiecarui fotbalist implicat pe Camp Nou, a decis intalnirea si totodata a indreptat situatia nefavorabila la care au fost supusi elevii lui Josep Guardiola.

Vizitatorii i-au surprins pe catalani cu un pressing agresiv in jumatatea proprie si pasele in adancime pentru atacantii adversi, respectiv fazele fixe, au creat debandada generala in axul central. Victor Valdes a fost testat in primele zece minute si interventiile sale i-au incurajat pe colegii sai in tentativa inscrierii unui gol ce-ar fi declansat isteria pe cel mai incapator stadion al Europei. Cu putine secunde inainte de intrarea in minutul 10, Alexis Sanchez ii paseaza splendid lui Cesc Fabregas, fostul ”tunar” expediaza un sut spre poarta aparata de Casto si Xavi Hernandez reuseste sa deschida scorul, profitand de faptul ca mingea sutata de Cesc a ricosat din bara portii andaluzilor spre bocancul sau, astfel a indeplinit o simpla formalitate. La 2 minute distanta de primul gol al serii, acelasi Alexis Sanchez centreaza perfect cu piciorul stang, iar Leo Messi pune latul din cativa metri. Scorul devenea 2-0 pentru FC Barcelona si se parea ca detinatorii campionatului vor aborda minutele ramase concentrati evident pe posesia balonului ce ar fi garantat iminent victoria. Din pacate, dorinta oaspetilor sa continue seria formidabila de 3 partide in care n-au cunoscut gustul infrangerii, i-a coplesit oarecum pe gazde. Cei de la Betis au atacat in permanenta pe flancul drept al apararii catalanilor, observand cum Isaac Cuenca este complet neajutat de vreun coechipier de-al sau pe faza de atac si au testat psihicul ”extraterestrilor”. In minutul 32, Ruben Castro a inscris golul care a readus entuziasmul in tabara elevilor lui Pepe Mel. Reusita varfului andaluz a stopat o incredibila serie fara gol primit pe Camp Nou. Ultimul individ care si-a trecut numele pe lista marcatorilor intr-o intalnire cu FC Barcelona in meciurile de acasa a fost Corona, fost fotbalist la Almeria, echipa ce activeaza in Liga Adelante, cel de-al doilea esalon fotbalistic al Spaniei.

Pana spre sfarsitul primei reprize regulamentare, Betis a mai avut destule oportunitati sa restabileasca egalitatea, care a venit in cele din urma, dupa iesirea de la cabine. Extrem de periculosi pe contraatac, andaluzii aveau sa ii determine pe spectatorii veniti intr-un numar impresionant sa-si sustina favoritii, sa ii incurajeze pana cand situatia s-ar fi redresat definitiv. Roque Santa Cruz, atacant de origine paraguayana imprumutat de catre Manchester City, l-a invins pe Victor Valdes in minutul 52, descurajand intr-o oarecare masura posibilitatile iminente ale celor echipati intr-un predominant ros-albastru sa mentina intact diferenta ce-o separa de Real Madrid. Ei bine, intrarea lui Daniel Alves imediat dupa pauza, a facut diferenta. Avand capacitate impresionanta de efort in asa fel incat sa reziste cu brio ambelor faze din timpul unei partide, brazilianul a produs dezechilibru in defensiva oaspetilor, acestia indurand cum au putut presiunea exercitata asupra buturilor aparate de Casto. In minutul 66 se petrece o faza controversata din care afirmatiile mele din primul paragraf al acestei cronice, nu-si aveau rostul daca decizia ar fi fost justa.

Andres Iniesta ajunge in careul advers, il dribleaza pe Jefferson Montero in stilul batavului Johan Cruyff si atacantul columbian imprumutat de la Villarreal ii pune piedica lui ”Don Andres” si arbitrul considera caderea sa ca fiind simulare grosolana, acordandu-i cu aceasta ocazie cartonasul galben. Patru minute mai tarziu, Messi porneste intr-o actiune personala si il determina pe Mario sa il faulteze, obligandu-l pe central sa scoata din buzunar ce-l de-al 2-lea galben pentru a-l trimite mai devreme la cabine. Avand superioritate numerica pentru cel putin 23 de minute, catalanii au izbutit sa inscrie golul al 3-lea. Alexis Sanchez isi incheie seara fastuoasa, invingandu-l pe Casto in urma fructificarii unei pase geniale, marca Xavi. Ultimul gol al serii avea sa fie inscris de Lionel Messi, argentinianul reusind sa-l pacaleasca pe Casto in urma executarii unei  lovituri de la 11 metri, dupa hentul comis in careu de Dorado. Totusi, senzatia majoritatii fanilor blaugrana de pe mapamond este ca Real Madrid dezaproba anumite legi fotbalistice, transformand totul intr-un sacrilegiu odios, neacceptat de cei preocupati in mod deosebit de corectitudine. Sper din tot sufletul ca aceste scene deplorabile sa devina mai tarziu, o povara pentru eternii nostri rivali.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s