FC Barcelona Intersport a cedat ”coroana” viitoarei campioane in Liga Campionilor

Detinatorii celei mai titrate competitii intercluburi din cadrul handbalului masculin au fost nevoiti sa cedeze ”coroana” viitoarei campioane din Liga Campionilor, danezii de la AG Copenhaga eliminandu-i in faza 1/4 de finala.

Inaintea tragerii la sorti imi doream ca FC Barcelona Intersport sa ”pice” cu gruparea daneza AG Copenhaga, intrucat din cadrul echipei scandinave faceau parte printre altii Kasper Hvidt, Joachim Boldsen sau Mikkel Hansen, fosti componenti ai favoritei noastre in trecut. Totodata am dorit sa observ cu proprii mei ochi daca intr-adevar aceasta echipa este capabila sa faca fata uneia extrem de experimentata cum este Barça. M-am asteptat la o ”dubla” infernala, ambele tabere dispunand de handbalisti ce puteau decide de unii singuri acest sfert de finala. Spre mahnirea mea si probabil a multora dintre fani, Copenhaga s-a dovedit o ”nuca” greu de spart, mai ales in defensiva, astfel ca danezii au obtinut bilete catre Lanxess Arena in stil de mare echipa, de ce sa nu recunoastem. In randurile urmatoare veti citi cronicile celor doua partide care i-au calificat pe cei de la AG Copenhaga in faza semifinalelor.

Complexul sportiv Parken a gazduit turul acestei faze eliminatorii. In fata celor 22.000 de suflete daneze, caci disputa a fost pe stadionul multiplei campioane din Danemarca, FC Copenhaga, scandinavii reuseau sa multumeasca celor prezenti pentru eforturile considerabile de a-i sustine in permanenta pe durata orei regulamentare de joc. Cel  mai bun handbalist la ora actuala avea sa reuseasca o noua partida din aceea in care nu poti comenta absolut nimic, ci doar admira, chiar daca esti fan al handbalistilor blaugrana, in cazul de fata. Mikkel Hansen a fost de departe cheia succesului pe taram danez. Campionul european en-titre lansa ”rachete” indestructibile, fara sperante pentru Daniel Saric, respectiv Johan Sjostrand si totodata i-a motivat suplimentar pe colegii sai, in special pe Kasper Hvidt, sa reziste ”tavalugului catalan”. Nu doar ca au indeplinit misiunea cu brio, ci i-a exasperat pe vizitatori in permanenta cu paradele sale demne de fost component al catalanilor.

In ciuda unei tresariri de orgoliu iminenta, ce-a facut ca diferenta sa se mentina in jurul cifrei de 2 goluri pana spre intrarea in ultimele zece minute ale intalnirii, FC Barcelona Intersport n-a gestionat ireprosabil descatusarea adversarului, care n-a facut nimic altceva decat sa ”ingroape” sperantele favoritilor nostri, ce doreau sa obtina un rezultat pozitiv, asta fiind infrangere la limita, in cel mai bun caz. Practic, in minutele respective a existat decat un singur jucator pe parchet. Laszlo Nagy n-a putut sa salveze ”corabia” de unul singur, ceea ce le-a permis danezilor sa inscrie cu lejeritate si totodata sa preia initiativa, datorita faptului ca ”piesele grele” din angrenaj erau supravegheate vigilent de catre o defensiva artagoasa ce n-a lasat spatiul necesar de sut decisiv decat in cazul lui Nagy, care a ratat destule oportunitati, insa din cauza apararii gazdelor, nicidecum al suturilor precise, intrucat cand avea ocazia sa lanseze din inter dreapta ”rachete”, Hvidt n-avea pur si simplu ce sa apere, sutul fiind prea puternic. Din pacate, interventiile lui Kasper au contat pe tabela de marcaj, colegii sai impunandu-se in final cu 29-23.

Palau Blaugrana ”vibra” in asteptarea duelului cu danezii. Elevii lui Xavier Pascual erau condamnati sa reuseasca un meci mai mult decat perfect, deoarece oponentii au demonstrat in turul acestei ”duble” ca isi stapanesc emotiile intr-un mod prielnic desfasurarii cadentei propriu-zise intre defensiva, respectiv ofensiva. Catalanii au resimtit precizia suturilor indreptate spre buturile lui Daniel Saric de catre diversi aruncatori prin excelenta precum Olafur Steffanson, Gujdon Vallur Sigurdsson sau Nicklas Eckberg, contand astfel in timpul jocului. Danezii au avut meritul sa anihilieze impecabil jocul de pe extreme al favoritilor nostri si totodata le-au aratat cum trebuie procedat in situatii critice, Sigurdsson fiind de departe campion in acest sens, exasperandu-i atat pe portarii detinatoarei Ligii Campionilor, cat mai ales pe suporteri, veniti intr-un numar impresionant in tribune sa isi incurajeze frenetic favoritii. In ciuda faptului ca au condus pe durata intregii partide, cei echipati intr-un predominant ros-albastru n-au fost in stare sa blocheze principalele ”pericole” din tabara oaspetilor.

Nu doar Mikkel Hansen trebuia anihilat, ci si Steffanson sau in special Sigurdsson, al doilea realizator al intalnirii, cu 8 goluri, unul mai putin decat Siarhei Rutenka. Cei de la Copenhaga mi-au demonstrat ca sunt un grup unit in ultimele 10 minute regulamentare, cand FC Barcelona Intersport conducea cu patru goluri diferente si avea nevoie de inca 3 pentru a obtine biletele spre Lanxess Arena pentru a-si apara cu succes trofeul obtinut in dauna celor de la Ciudad Real BM, devenita intre timp Atletico de Madrid, in editia precedenta. Calmul scandinav a facut diferenta. Nu s-au panicat inexplicabil si au prelungit atacurile in asa fel incat sa gaseasca spatiul de patrundere, astfel ca dupa dezamagirea traita de fotbalisti, fanii i-au aplaudat pe handbalisti, cantand deja celebrul vers din ”orchestratia catalana” , Oh le le, oh la la, ser del Barça és el millor que hi ha. Scorul final a fost de 36-33, insuficient pentru a-i elimina pe, probabil, cuceritorii ”coroanei” . Daca continua in acelasi ritm incandescent de sufocare al adversarilor intalniti in cale, AG Copenhaga poate castiga de-o maniera impresionanta Liga Campionilor. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s