Golurile inscrise de David Villa, Cesc Fabregas, Martin Montoya si Andres Iniesta in decurs de 52 minute regulamentare au confirmat teoria conform careia jucatorii de la Barça, chiar si inaintea ultimei reprezentatii de gala, nu uita sa multumeasca tuturor pentru eforturile considerable de a-i aduce intr-o asemenea postura incurajatoare, intrucat mereu ai senzatia ca-ti va reaminti cineva prestatiile realmente incantatoare de fiecare data cand observa iminent ca n-ai incetat sa speri la triumful suprem, indiferent in care perioada a anului vine momentul respectiv. Golul chilianului Pedro Morales, care s-a dovedit unul al consolarii pentru tabara andaluza, n-a contat decat pentru statisticieni. Dupa fluierul de final al ”centralului” Aysa Gomez, publicul catalan a asistat la un moment fastuos ce l-a avut in prim-plan pe Eric Abidal, invingatorul moral al unei decizii absurde luate de cei responsabili cu interesele gruparii catalane.
Revenind la cele intamplate pe gazon, am putut vedea cu totii o dispozitie de joc ca-n vremurile bune, nicidecum precum in semifinala de cosmar cu actuala detinatoare de Liga Campionilor, Bayern München. Este drept ca adversarul n-a putut emite pretentii, insa chiar si in aceste conditii a existat o ”doza” de dorinta arhicunoscuta microbistilor de pretutindeni incat gazdele acestei intalniri care a contat pentru ultima etapa a campionatului spaniol si-au desavarsit opera intr-un moment dificil. Se stie ca Barça nu se multumeste cu putin, in cazul de fata cu un singur trofeu adjudecat pe anul 2013, iar orgoliul catalan a intervenit si totodata am simtit cum un asa zis meci de vacanta a devenit brusc o atractie inclusiv pentru indivizii ai caror ”origini fotbalistice ” sunt departe de cel mai spatios stadion al Europei.